Istoria Bisericii Ortodoxe Muntenegrene
Biserica Ortodoxă Muntenegreană
Biserica Ortodoxă Muntenegreană (Crnogorska Pravoslavna Crkva) își are rădăcinile istorice în vechea eparhie a Zetei, cunoscută ulterior sub numele de Mitropolia Muntenegrului.
Această eparhie a început să funcționeze în mod autocefal, adică independent din punct de vedere canonic, la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea.
Începând cu anul 1516, odată cu moartea lui Ivan cel Negru, episcopul Muntenegrului a preluat și guvernarea civilă asupra triburilor muntenegrene. Autoritatea sa se extindea „asupra triburilor”, oferind nu doar o centralitate spirituală, ci și administrativă, într-un teritoriu care a rezistat expansiunii Imperiului Otoman.
Episcopul era ales din rândul diferitelor triburi, iar după moartea sa, un succesor dintr-un alt trib prelua conducerea, instituindu-se astfel un sistem de guvernare rotativ. Acest model a persistat până în 1697, când dinastia episcopală a Petrovićilor a fost fondată de mitropolitul Danilo I. Particularitatea acestei dinastii a fost posibilă datorită succesiunii de la unchi la nepot, întrucât episcopii, fiind călugări, nu aveau urmași direcți.
Mitropolia Ortodoxă Muntenegreană era independentă atât față de Biserica Sârbă, cât și față de Patriarhia Constantinopolului, care se aflau sub controlul strict al administrației civile otomane. Această situație politică specială a menținut Biserica Muntenegreană izolată de celelalte Biserici Ortodoxe timp de câteva secole. Cu toate acestea, autocefalia de facto de care se bucura Biserica Muntenegreană avea să fie recunoscută oficial după desființarea Patriarhiei de la Peć în 1766.
Unul dintre cei care a explicat magistral această situație bisericească și politică a fost Sfântul Ioan (Maximovici) al ROCOR, unul dintre ultimii mari sfinți ruși. În articolul său „Declinul Patriarhiei de Constantinopol” (1938), el arăta că Patriarhia Ecumenică și-a extins teritoriul la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cuprinzând întreaga Asie Mică și Peninsula Balcanică, cu excepția Muntenegrului, deoarece toate celelalte Biserici Ortodoxe independente din Balcani fuseseră dizolvate și integrate în Patriarhia Ecumenică.
Acest context explică de ce Patriarhia Sârbă și Patriarhia Constantinopolului nu au recunoscut timp de mai multe secole independența Bisericii Muntenegrene. O particularitate remarcabilă a acesteia, în perioada „Vladikatului” (guvernarea episcopilor sau „vladika”), era că mitropolitul său deținea efectiv și cea mai înaltă autoritate civilă, un fapt unic în Europa Ortodoxă.
Biserica Muntenegrului a funcționat ca un guvern teocratic de succes timp de peste trei secole, menținând totodată o remarcabilă toleranță religioasă. În acea perioadă, au fost construite mici capele – dintre care unele există și astăzi – care aveau două altare, unul ortodox și unul catolic, fiind utilizate în comun de ambele comunități creștine amenințate de otomani.
O altă trăsătură notabilă a Bisericii Ortodoxe Muntenegrene era participarea activă a episcopilor și a unor călugări în luptele împotriva turcilor, un fenomen rar în tradiția bizantină. Sfântul Petru de Cetinje, de exemplu, era cunoscut pentru faptul că își conducea personal armata în bătălii.
Preoții de mir (căsătoriți) nu purtau reverendă sau barbă până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, deoarece, din cauza populației reduse a Muntenegrului, erau adesea nevoiți să lupte direct împotriva turcilor pentru a-și apăra comunitățile. Astfel, aceștia se îmbrăcau în haine laice, purtau arme și mustața tradițională muntenegreană pentru a nu fi recunoscuți ca preoți de către otomani. Dacă ar fi fost capturați și identificați ca slujitori ai Bisericii, ar fi fost supuși torturilor înainte de execuție.
Fundamentarea juridică a autocefaliei Bisericii Muntenegrene
Argumentele istorice care stau la baza statutului legal și constituțional al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene sunt clar expuse de eruditul Valtazar Bogišić în cartea sa Pravni običaji u Crnoj Gori (Obiceiurile juridice din Muntenegru), publicată de Academia Muntenegreană de Științe și Arte în 1984. Acesta scria:
„Biserica Ortodoxă Muntenegreană este o eparhie independentă și autocefală, care nu are nicio legătură juridică cu celelalte Biserici Autocefale, în afară de pace și iubire.”
Aceeași idee este susținută de istoricul și canonistul ortodox Nikodin Milas în cartea sa Pravoslavno crkveno pravo (1890), unde menționează că Sintagma, un catalog al Bisericilor Ortodoxe recunoscute la acea vreme, includea Mitropolia Autocefală a Muntenegrului pe locul nouă. Sintagma fusese publicată la Atena în 1855 cu aprobarea Patriarhiei de Constantinopol.
Unii istorici sârbi, precum profesorul Čupić, disting două perioade în istoria Bisericii Ortodoxe Autocefale a Muntenegrului:
1. Prima perioadă – până la recunoașterea independenței sale de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
2. A doua perioadă – de la această recunoaștere înainte, când autocefalia sa a devenit de necontestat.
Majoritatea istoricilor sunt de acord că, după desființarea Patriarhiei de la Peć în 1766, Sava Petrović Njegoš s-a proclamat mitropolit independent, iar Biserica Ortodoxă Muntenegreană și-a continuat activitatea independentă cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse, care i-a recunoscut autocefalia în timpul mitropolitului Petar I (Petrović Njegoš). Acesta este și motivul pentru care mitropoliții muntenegreni au fost hirotoniți episcopi la Sankt Petersburg, și nu în Serbia.
Ultimul mitropolit al dinastiei Petrović a fost Vladika Petar II, care a condus între 1830 și 1851. Odată cu moartea sa, a dispărut și ultima teocrație europeană, cu excepția Vaticanului. Succesorul său, Danilo, a refuzat să fie hirotonit episcop și a preluat conducerea ca principe secular (knjaz), separând astfel Biserica de stat.
Odată cu formarea Regatului Iugoslaviei, Biserica Ortodoxă Muntenegreană a fost forțată să fie absorbită în Patriarhia Sârbă în 1920, sub conducerea regentului sârb Aleksandar Karađorđević. Tot atunci, și statul Muntenegru și-a pierdut suveranitatea, devenind parte a Regatului Iugoslav.
Prin Tomosul Patriarhului Ecumenic Meletie al IV-lea din 19 februarie 1922, s-a confirmat forțarea Bisericii Ortodoxe Muntenegrene să adere la Biserica Ortodoxă Sârbă, menționându-se autocefalia ce i-a fost luată de sârbi.
• În anul 1993, Episcopul Vicar al Bisericii Ortodoxe din America, Cuviosul Antonije Abramović, readuce la viață Biserica Ortodoxă Muntenegreană și încearcă să reobțină drepturile pe care aceasta le avea și le-a pierdut. Mai exact, în data de 31 octombrie 1993, mii de cetățeni muntenegreni s-au adunat în fața Palatului Regelui Nikola și, în ovațiuni și cântece patriotice, au aprobat prin aclamație propunerea Comitetului pentru Restaurarea Autocefaliei al PCC și l-au ales conducător al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene pe Antonije Abramović (link).
• Astfel, Biserica Ortodoxă Autocefală Muntenegreană a fost restaurată în Cetinje la 73 de ani după crima comisă de regentul Aleksandar Karađorđević, care a desființat printr-un singur decret, în 1920, instituția care fusese timp de secole un pilon al statului muntenegrean.
• Restaurarea Bisericii Ortodoxe Muntenegrene în 1993 a ridicat speranța că, într-o zi, va fi restabilită independența statului muntenegrean.
• În anul 1998, după moartea Mitropolitului Antonije Abramović, episcopul Mihailo este ales în Adunarea Ecleziastică a poporului muntenegrean, în data de 31 octombrie, ca nou Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene.
• Data de 21 mai 2006 este o zi istorică pentru statul Muntenegru, ziua în care acesta devine independent. Odată cu această independență, credincioșii ortodocși muntenegreni, prin liderii lor spirituali, au continuat lupta pentru a-și redobândi bisericile, tradițiile și cultura, care sunt diferite de cele ale sârbilor. Totodată, prin liderii politici din acea perioadă, au cerut să li se redea toate drepturile pe care le avea Biserica Ortodoxă Muntenegreană, solicitând îndreptarea greșelilor din trecut.
• În data de 3 septembrie 2023, prin aceeași Adunare Ecleziastică a poporului, este ales noul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Boris Bojović.
𝟏𝟗𝟗𝟓. 𝐠𝐨𝐝.
𝐂𝐄𝐓𝐈𝐍𝐉𝐄
Alegerea noului Mitropolit al Bisericii Ortodoxe a Muntenegrului de către credincioși, după trecerea la cele veșnice a regretatului Mitropolit Antonie. Biserica este poporul!