Bine ați venit pe site-ul oficial al Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România!
🌿 Misiunea noastră este de a păstra vie credința și tradițiile ortodoxe muntenegrene pe teritoriul României. Prin rugăciune, cultură și comuniune, dorim să sprijinim atât pelerinii români, cât și pe cei muntenegreni care ne vizitează.
🙏 Credința și Tradiția
Ne dedicăm promovării valorilor ortodoxe, oferind un spațiu de rugăciune și reflecție pentru toți cei care caută liniște sufletească și apropiere de Dumnezeu.
🤝 Sprijin și Comunitate
Suntem aici pentru a oferi îndrumare spirituală și sprijin moral tuturor celor care au nevoie, întărind legăturile dintre credincioșii ortodocși români și muntenegreni.
📖 Vă invităm să descoperiți mai multe despre istoria, activitățile și evenimentele noastre!
Atenție! Informare importantă pentru credincioși.
Dorim să vă aducem la cunoștință că au fost semnalate cazuri de persoane care se prezintă în mod fals ca fiind preoți ai Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România. Vă rugăm să aveți în vedere că doar preoții prezentați pe site-ul nostru sunt recunoscuți oficial de Vicariat.
Pentru a verifica autenticitatea unui preot care afirmă că face parte din Vicariatul nostru, vă invităm să accesați secțiunea „Preoți slujitori”. Dacă aveți nelămuriri, nu ezitați să ne contactați.
Vă mulțumim pentru vigilență și pentru încrederea acordată!
COMUNICAT OFICIAL PRIVIND RÂNDUIALA CONFIRMĂRII BOTEZULUI
Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România aduce la cunoștința clerului și credincioșilor pelerini că, în cadrul lucrării sale pastorale, misionare și sacerdotale, săvârșește Rânduiala Confirmării Botezului.
În înțelesul Bisericii Noastre, expresia „Confirmarea Botezului” desemnează exclusiv o rânduială pastorală prin care credinciosul, ajuns la maturitatea înțelegerii credinței, își asumă în mod liber și conștient făgăduințele rostite la Sfântul Botez de către nași în numele său. Această rânduială nu constituie o nouă Taină a Bisericii, nu repetă și nu înlocuiește Sfântul Botez și nu diminuează în niciun fel lucrarea harică a acestuia.
Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România mărturisește că Sfântul Botez este unic și irepetabil, fiind începutul vieții în Hristos și poarta de intrare în Biserică. Harul primit prin această Sfântă Taină rămâne deplin și lucrător, iar această rânduială nu adaugă și nu modifică lucrarea mântuitoare a Sfântului Botez.
Scopul Rânduielii Confirmării Botezului este de a oferi credinciosului posibilitatea de a răspunde în mod liber chemării lui Hristos, asumându-și personal credința ortodoxă, lepădarea de satana, unirea cu Hristos, hotărârea de a trăi potrivit învățăturii Sfintei Evanghelii și sfințirea vieții sale.
În cadrul acestei rânduieli, credinciosul este chemat la cercetarea conștiinței, la pocăință sinceră și la mărturisirea înaintea lui Dumnezeu a păcatelor săvârșite cu voie și fără de voie, exprimând dorința de îndreptare și de înnoire a vieții sale duhovnicești. Prin rugăciunile și binecuvântarea preotului, Biserica se roagă pentru revărsarea harului Duhului Sfânt spre luminarea minții, întărirea credinței, sporirea vieții duhovnicești și călăuzirea credinciosului pe calea mântuirii.
Această lucrare nu înlocuiește Taina Sfintei Spovedanii și nici celelalte Sfinte Taine ale Bisericii, ci reprezintă o rânduială pastorală de întărire în credință și de asumare personală a vieții creștine.
Temeiul biblic
Temelia acestei rânduieli se află în chemarea neîncetată a Lui Dumnezeu la sfințirea vieții omului și la creșterea sa în har.
Sfânta Scriptură spune:
„Aceasta este voia Lui Dumnezeu: sfințirea voastră.”
(I Tesaloniceni 4, 3)
și:
„Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”
(II Petru 3, 18)
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă:
„Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință; încercați-vă pe voi înșivă.”
(II Corinteni 13, 5)
De asemenea, Sfânta Scriptură arată că Sfinții Apostoli îi întăreau pe cei botezați prin rugăciune și prin punerea mâinilor, spre creșterea lor în harul Duhului Sfânt:
„Atunci își puneau mâinile peste ei și ei primeau pe Duhul Sfânt.”
(Faptele Apostolilor 8, 17)
„Și punându-și Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor.”
(Faptele Apostolilor 19, 6)
În același spirit pastoral, Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România săvârșește Rânduiala Confirmării Botezului ca lucrare pastorală proprie, prin care credinciosul își reafirmă în mod liber credința și își asumă în mod personal făgăduințele rostite în numele său la Sfântul Botez, fără ca aceasta să afecteze în vreun fel validitatea, unicitatea sau lucrarea harică a Sfântului Botez.
Această slujbă urmărește sfințirea omului și lepădarea lui de rău.
Prezentul comunicat exprimă poziția oficială a Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România cu privire la natura și scopul acestei rânduieli pastorale și urmărește informarea corectă a clerului și a credincioșilor pelerini, pentru evitarea oricăror interpretări eronate privind raportul acesteia cu Sfântul Botez și cu celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.
Biroul de Presă
Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România
Componența Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene
În prezent, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene este compus din șase episcopi, trei preoți și un secretar.
• Mitropolit Boris – Arhiepiscop de Cetijne și Mitropolit de Muntenegru
• Ivan – Episcop de Ostrog și Nikšić
• Vasilije – Episcop Ibero – American
• Emilian – Episcop al României
• Nikolaj – Episcop al Zahumului
• Konstantin – Episcop al Dukliei
Preoți:
Stavrofor Dragan Pavlović
Stavrofor Stefan Marković
Protopop Milo Mihailović
Secretar:
Protopop Ilija Vujović