Cine este părintele Emilian de la Biserica Sfânta Maria – biserică ce a devenit de curând Stavropighie a Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România
Într-un colț de liniște din Pipera, unde lumea pare să-și piardă din tumultul zilnic, am descoperit un loc care emană o pace rar întâlnită: Biserica Sfânta Maria. La prima vedere, e doar o biserică frumoasă, dar pe măsură ce pătrunzi în curtea sa și te lași învăluit de atmosfera calmă, simți că acest loc are mult mai mult de oferit. În centrul acestei spiritualități se află un om aparte – părintele Emilian Prodan, de la Biserica Ortodoxă Muntenegru, un preot al zilelor noastre, care reînvie suflete și aduce un suflu nou în rândul celor care îi calcă pragul.
Biserica Sfânta Maria: O Oază de Liniște și Vindecare
Curtea bisericii, cu un peisaj care te îndeamnă la meditație, este un loc deosebit. Cascada si lacul din mijlocul curții bisericii nu sunt doar elemente de decor; ele par să aibă un rol mult mai profund. Apa curgătoare și liniștea locului sunt o invitație la reîntoarcerea la tine însuți, o oportunitate de a te „reîncărca” și de a alunga energiile negative. Se spune că acest loc este un refugiu nu doar pentru trup, ci și pentru suflet – o adevărată oază de liniște unde, chiar și pentru câteva clipe, te simți conectat la ceva mai mare.
Moaștele Sfântului Pangratie: Minunea de la Biserica Sfânta Maria
Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale Bisericii Sfânta Maria sunt moaștele Sfântului Pangratie, un sfânt cu o istorie impresionantă și renumit pentru miracolele sale. Moaștele se află într-un loc special al bisericii și au devenit un simbol al credinței și al speranței pentru miile de pelerini. Cei care s-au rugat la racla sfintelor moaște au mărturisit că au primit răspunsuri la rugăciunile lor și au trăit adevărate miracole.
Părintele Emilian Prodan, cu o credință profundă și o preocupare constantă pentru binele celor din jur, a fost cel care a promovat viaţa Sântului Pangratie aducându-l în atenția credincioșilor. El nu doar că le povestește pelerinilor despre minunile Sfântului Pangratie, dar îi încurajează să se apropie de Dumnezeu cu încredere și să își întărească legătura cu divinitatea prin rugăciune și credință neclintită.
Părintele Emilian Prodan: Preotul Care Împărtășește Lumina Cu Toți
“Am hotărât să plec din BOR din cauza răutăților şi interdicţiilor de a mai apărea în spaţiul public, fiind primit cu bucurie de Biserica Ortodoxă Muntenegru” – Emilian Prodan.
Părintele Emilian nu este doar un preot dedicat slujirii la altar, ci și un om care a reușit să construiască o comunitate puternică în jurul său, oferind nu doar învățătură religioasă, ci și sprijin emoțional. Faptul că este un preot activ pe rețelele sociale, în special pe TikTok, îl face să fie un model de deschidere și accesibilitate pentru tineretul zilelor noastre. De asemenea, părintele Emilian are și emisiuni la două posturi de televiziune Etno TV si KTV, unde abordează teme legate de spiritualitate și viața cotidiană, aducând în fața publicului un mesaj de speranță și înțelepciune.
Dar ceea ce îl face cu adevărat special este abordarea sa față de oameni. Părintele Emilian este cunoscut ca fiind un preot care nu judecă și care oferă ajutor tuturor aflați în dificultăți. Fiecare persoană care simte nevoia de îndrumare, indiferent de trecutul său, găsește un loc în Biserica Sfânta Maria. Într-o vreme în care multe lăcașuri de cult sunt mai retrase și uneori rigide, părintele Emilian deschide ușa către toți cei care au nevoie de sprijin, iar aceasta este o caracteristică rar întâlnită şi extrem de valoroasă.
Minuni și Schimbări de Vieți
Cei care au avut ocazia să participe la slujbele de la Biserica Sfânta Maria sau să îi urmeze învățăturile părintelui Emilian, vorbesc despre miracole și vindecări fizice și spirituale. De la protecție în momente de cumpănă, până la schimbări fundamentale în viața celor care au trecut prin dificultăți, poveștile de la Biserica Sfânta Maria sunt adesea copleșitoare. Nu este vorba doar despre vindecări miraculoase, ci despre o transformare interioară, o redescoperire a iubirii necondiționate și a puterii credinței.
Părintele Emilian Prodan este un preot conectat la ştiinţa parapsihologiei, reuşind să îmbine energiile materiei cu cele ale spiritului, dând o şansă celor care sunt pierduţi să îşi găsească echilibrul, aducând speranță în inimile oamenilor. Prin abordarea sa deschisă și iubitoare, prin minunile care au loc în Biserica Sfânta Maria și prin faptul că este mereu aproape de oameni, părintele demonstrează că adevărata misiune a unui slujitor al lui Dumnezeu este să fie alături de fiecare suflet care are nevoie de ajutor. Este un preot care, în ciuda tuturor provocărilor și criticilor, continuă să aducă lumină și speranță într-o lume adesea copleșită de greutăți.
Într-o eră în care tot mai mulți caută sensul vieții și al spiritualității, părintele Emilian și Biserica Sfânta Maria reprezintă un punct de echilibru şi o nouă înţelegere a credinţei ortodoxe adaptată la nevoile actuale ale credincioşilor, neţinând cont de prejudecăţi. Minunile sunt confirmate de oamenii care le trăiesc şi le mărturisesc în fiecare zi. Părintele Emilian Prodan, recomandă ca măcar o dată în viață să ajungem la Biserica Sfânta Maria și să ne rugăm la moaștele Sfântului Pangratie.
Biserica Sfânta Maria din Pipera Voluntari
Un loc de rugăciune și minuni prin Puterea Sfântului Pangratie.
Biserica Ortodoxă Muntenegru a transmis un drept la repplică Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în scandalul de la Biserica ”Sf.Treime” din Suceava.
Având în vedere comunicatele de presă prin care ați încercat crearea unei imagini negative Bisericii Ortodoxe Muntenegru prin acuzațiile grave aduse atât Mitropolitului Boris, cât și Preotului Vicar, Emilian Prodan, pentru o corectă informare a publicului larg, vă cerem să vă documentați corect şi să încetați această acțiune de dezinformare.
Este important să rețineți că Mitropolitul Boris şi-a câştigat calitatea de Mitropolit prin votul unanim al poporului muntenegrean în data de 3 septembrie 2023
Prin declarațiile dumneavostră calomnioase precum că: „Mitropolitul Boris Bojovic nu poate fi reprezentantul şi conducătorul Mitropoliei Ortodoxe din Muntenegru, hotărârea fiind definitivă”, ați dezinformat opinia publică amintind de o decizie din 8 august 2024 care nu este definitivă aşa cum ați afirmat. Vă facem cunoscut faptul că această decizie este una de contencios administrativ ce a avut cale de atac şi la acest moment se află pe rolul instanţei de judecată muntenegrene fiind vizate aspecte administrative privind modul de organizare a Bisericii Ortodoxe Muntenegru.
Precizăm faptul că Biserica Ortodoxă Muntenegru nu s-a rupt din altă biserică ortodoxă (nu poate fi schismatică aşa cum afirmaţi dumneavoastră) ci doar a fost readusă la viață după dominarea şi ocuparea de care a avut parte de-a lungul veacurilor din partea celor care au acaparat-o prin forță. Totodată, ea şi-a păstrat nealterată istoria, în ciuda încercărilor de dominare din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe, rămânând o biserică cu tradiții și o istorie bogată în victorii. Considerăm că este foarte important să faceți distincţia între Biserica Ortodoxă Sârbă din Muntenegru şi Biserica Ortodoxă a muntenegrenilor autentici.
Pentru a înțelege istoria muntenegrenilor vă prezentăm câteva momente extrem de importante şi definitorii pentru Biserica Noastră Ortodoxă:
– încă din 1697, lupta organizată pentru unitatea politică şi religioasă a Muntenegrului a început odată cu alegerea episcopului Danilo Petrović Njegoš, care a fost votat de Adunarea Generală a Muntenegrului;
– din 1696 până în 1852, biserica şi puterea de stat au fost unite de conducătorii dinastiei Petrović, care au fost şi lideri bisericești ai Bisericii autocefale din Muntenegru. Muntenegru a devenit principat (teritoriu independent şi suveran) la 1 martie 1852, când autoritățile statului şi bisericile au fost împărţite;
– în 1871, principele Nikola a enumerat 11 mănăstiri ca comori culturale ale Principatului Muntenegrului, care au fost cedate în folosinţă către Mitropolia Muntenegreană, cu condiția ca obligațiile mitropoliei faţă de stat şi popor să fie precis definite;
– dovada autocefaliei Bisericii Muntenegrene poate fi găsită în Constituţia Principatului Muntenegrului din 1905, unde este scris la articolul 40: „Religia de stat din Muntenegru este ortodoxă orientală. Biserica muntenegreană este autocefală. Nu depinde de nicio altă Biserică şi menţine unitatea în dogme cu Biserica Universală Ortodoxă Răsăriteană. Toate celelalte religii recunoscute sunt libere în Muntenegru”;
– prin urmare, nu există nicio îndoială că Biserica Ortodoxă Muntenegreană a fost de facto autocefală de la desfiinţarea Patriarhiei lui Peć în 1766. Practic nici până atunci, dar mai ales de atunci, nimeni nu a avut jurisdicția canonică să se amestece în viața bisericească a ortodocşilor muntenegreni. Muntenegrenii înşişi şi-au ales şeful spiritual la Adunarea Generală a Muntenegrului (o adunare naţională reprezentativă care s-a adunat în fața mănăstirii Cetinje cu ocazia luării celor mai importante decizii) aceasta devenind o tradiție în alegerea conducătorului lor spiritual;
Liderii bisericii muntenegrene au fost şi liderii politici ai statului muntenegrean încă din dinastia Petrović. Mitropolitul Petar I Petrović (Sf. Petar Cetinjski) şi Petar II Petrović Njegoš au folosit camilafca albă (greacă: Καμιλαυκα) ca fiind demnitatea de reprezentare a episcopilor muntenegreni, care, conform canoanelor, poate fi purtată numai de liderii ortodocşi autocefali;
Patriarhia Constantinopolului, ca mamă a universului ortodox prin Patriarhul Ecumenic, a recunoscut în mod oficial, din punct de vedere canonic, autocefalia Bisericii Ortodoxe Muntenegrene. În documentul oficial, numit Catalogul Bisericilor Ortodoxe Autocefale, ce cu aprobarea Patriarhiei Constantinopolului, a fost publicat la Atena în 1855 ca al nouălea, se precizează că Biserica Ortodoxă Muntenegreană este autocefală. De asemenea, pe baza acestui document, care reprezintă recunoaşterea Mitropoliei autocefale a Muntenegrului, Patriarhia Constantinopolului îi cere acesteia să respecte regulile canonice şi să nu-şi extindă activitatea dincolo de granițele politice ale Muntenegrului;
Statul Muntenegru, ca şi Principatul Serbiei, a fost recunoscut la nivel internațional la Congresul de la Berlin (1878) şi s-a alăturat uniunii cu Regatul Serbiei (1918) ca monarhie constituţională independentă (deşi o parte a guvernului şi a forţelor sale armate erau în exil);
– Prin Tomosul Patriarhului Ecumenic Meletie al IV-lea şi al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice la Constantinopol din 19 februarie 1922, s-a confirmat fuziunea Bisericii Ortodoxe Muntenegrene cu Biserica Ortodoxă Sârbă. Mai exact Biserica Ortodoxă Muntenegru a fost forțată necanonic să adere menționându-se în Tomus autocefalia ce i-a fost luată de sârbi;
În anul 1993, Episcopul Vicar al Bisericii Ortodoxe din America, Cuviosul Antonija Abramović, readuce la viață Biserica Ortodoxă Muntenegru şi încearcă să reobțină drepturile pe care aceasta le avea şi le-a pierdut. Mai exact în data de 31 octombrie 1993, mii de cetățeni muntenegreni s-au adunat în fața Palatului Regelui Nikola şi în ovațiuni şi cântece patriotice, au aprobat prin aclamație propunerea Comitetului pentru Restaurarea Autocefaliei al PCC şi l-au ales conducător al Bisericii Ortodoxe Muntenegru (pe Antonija Abramović link: https://www.facebook.com/share/v/15BjsGR1y5/).
– Astfel, Biserica Ortodoxă Autocefală Muntenegreană a fost restaurată în Cetinje la 73 de ani după crima comisă de regentul Aleksandar Karađorđević, desfiinţând printr-un singur decret în 1920 instituția care fusese timp de secole un pilon al statului muntenegrean;
– Restaurarea Bisericii Ortodoxe Muntenegrene în 1993 a ridicat speranţa că într-o zi va fi restabilită independența statului muntenegrean;
În anul 1998, după moartea Mitropolitului Antonija Abramović, este ales în Adunarea Ecleziastică a poporului muntenegrean din data de 31 octombrie, episcopul Mihailo ca nou Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene;
Data de 21 mai 2006 este o zi istorică pentru statul Muntenegru, ziua în care devine independent. Odată cu această independenţă, credincioşii ortodocşi muntenegreni, prin liderii lor spirituali, au continuat lupta de a-şi redobândi bisericile, tradițiile şi cultura ce este diferită de cea a sârbilor. Totodată, prin liderii politici din aceea perioadă au cerut să li se dea înapoi toate drepturile ce le avea Biserica Ortodoxă Muntenegreană cerând îndreptarea greşelilor care s-au făcut;
în data de 3 septembrie 2023, este ales prin aceeaşi Adunare Ecleziastică a poporului, noul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Muntenegru, Boris Bojovic.
Citându-l pe Preafericitul Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului: „Fiecare popor trebuie să aibă propria sa biserică”, este firesc ca şi poporul muntenegrean să aibă propria biserică, respectiv Biserica Ortodoxă Muntenegru.
Astfel, cu privire la acuzațiile pe care ni le aduceți, mai exact că suntem necanonici, vă reamintim că şi Biserica Ortodoxă Română a fost considerată necanonică timp de 50 de ani. Totodată, există şi alte biserici ortodoxe (ex: Constantinopol, Rusia etc) ce se consideră una pe alta necanonice, dar asta nu înseamnă că nu avem acelaşi Dumnezeu.
Ştim că Biserica Ortodoxă Română are asociații religioase în mai multe țări, cea mai recentă încercând să fie înfiinţată în Ucraina. Astfel, este de neînţeles pentru Noi încercarea dumneavoastră de denigrare a Bisericii Ortodoxă Muntenegru şi de defăimare a preoților ce aparțin de Vicariatul Nostru din România pe care încercați să îi intimidaţi prin amenințări directe şi indirecte.
Vă reamintim că preotul Nostru Vicar, Emilian Prodan, şi-a depus cererea de retragere din slujirea clericală a B.O.R, iar Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction prin înalta rezoluție de pe temei nr. 378/2024 a aprobat retragerea pentru tototdeauna din activitatea clericală în conformitate cu art. 134 lit c) din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, devenind laic. Noi, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului, l-am preluat, i-am confirmat hirotonia ca fiind validă în biserica Noastră și i-am acordat cinstea cuvenită ca preot slujitor cu toate drepturile conferite prin demnitatea de cleric. Canonul 95 Apostolic precizează drepturile pe care le are un cleric retras dintr-un cult religios.
Vă informăm pe această cale că toate deciziile dumneavoastră cu privire la preoții noştri care au părăsit B.O.R. de bunăvoie, înainte de a fi caterisiți, le vom considera nule şi lipsite de valoare. La fel vom proceda şi în cazul preotului Viorel Sidoriuc, care ne-a informat că, la data de 4 noiembrie 2024, şi-a depus atât cererea de retragere din slujirea clericală a B.O.R. cât şi cererea de intrare în clerul Bisericii Ortodoxe a Muntenegrului, pe care o atacați în mod nejustificat şi fără drept.
Din păcate, prin publicarea acestor comunicate de presă, s-au adus acuzații grave care induc în eroare şi produc tulburare în rândul credincioşilor care îl prețuiesc pe părintele Viorel Ionel Sidoriuc şi pe preoții Noştri.
În concluzie, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului îşi reafirmă dreptul de a-şi proteja tradițiile și independenţa, subliniind că orice atac sau dezinformare nu va face decât să întărească unitatea şi convingerile Noastre că sunteți de rea credinţă. Ne dorim continuarea unei relații de pace şi respect între bisericile Noastre, aşa cum ne-a învăţat Hristos şi vom apăra cu fermitate adevărul şi drepturile preoților care au ales să slujească sub îndrumarea Bisericii Ortodoxe a Muntenegrului.
Orice acţiune menită să ne submineze autoritatea va fi contestată prin toate mijloacele legale şi religioase.
Dumnezeu să vă lumineze mintea şi sufletul!
Biserica Ortodoxă a Muntenegrului transmite Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților că este legitimă
- Clarificarea Statutului Mitropolitului Boris
Mitropolitul Boris Bojovic a fost ales în unanimitate de către poporul muntenegrean în cadrul Adunării Ecleziastice din 2023, iar statutul său de conducător al Bisericii Ortodoxe a Muntenegrului este unul legitim și incontestabil. Decizia instanței administrative din Muntenegru din august 2024, menționată eronat ca fiind definitivă, este încă supusă unui proces judiciar în curs. - Context Istoric și Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Muntenegrului
Biserica Ortodoxă a Muntenegrului este autocefală de facto încă din secolul al XVIII-lea, după desființarea Patriarhiei Peć. Această autocefalie a fost recunoscută oficial în documente istorice, inclusiv în Constituția din 1905 și în Catalogul Bisericilor Autocefale aprobat de Patriarhia Constantinopolului în 1855. Biserica a avut un rol semnificativ în consolidarea unității politice și religioase a Muntenegrului, începând cu dinastia Petrović Njegoš. - Restaurarea Bisericii în Perioada Modernă
În 1993, prin eforturile Episcopului Antonija Abramović și ale comunității muntenegrene, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului a fost reînființată, iar tradițiile sale religioase și culturale au fost reafirmate. Alegerea recentă a Mitropolitului Boris în 2023 reflectă dorința poporului muntenegrean de a-și păstra identitatea religioasă distinctă. - Situația Preoților Muntenegreni din România
Referitor la Preotul Vicar Emilian Prodan și alți clerici care au părăsit voluntar Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.), dorim să subliniem că aceștia și-au depus cererile de retragere din slujirea clericală conform prevederilor statutare. Biserica Ortodoxă a Muntenegrului le-a recunoscut hirotonia și drepturile clericale. Considerăm nule orice decizii ulterioare ale B.O.R. în privința acestor preoți, având în vedere transferul lor canonic. - Apel la Respect și Colaborare
Biserica Ortodoxă a Muntenegrului își reafirmă dorința de pace și înțelegere între comunitățile ortodoxe. Respingem orice acuzații de necanonicitate și considerăm că astfel de atacuri nu fac decât să aducă dezbinare. În cazul continuării campaniilor de defăimare, ne rezervăm dreptul de a apela la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și la autoritățile competente pentru a proteja interesele și reputația clerului nostru.
Pr. Emilian Prodan: „Sa aveti bucurie sufletelor dragi !”
„In acest sfarsit de saptamana a avut loc ceremonia solemna de investire a mea in functia de Inalta demnitate ca Vicar Mitropolitan Eparhiot al Mitropoliei Ortodoxe de Muntenegru din Romania.”
Instanța a decis înființarea Vicariuatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România
Instanța a decis înființarea Vicariuatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România
Exclusiv. Interviu cu Mitropolitul de Muntenegru și Arhiepiscopul de Cetinie, PS Boris.
„Fiecare om are drumul său care-l duce la Dumnezeu. Unii îl găsesc mai greu, alții mai ușor, dar nimeni nu rămâne cu dorințele neîmplinite atunci când înalță o rugăciune din suflet. Așa au gândit și sutele de pelerini care au venit în pelerinaj la moaștele Sfântului Bonifatie.”
Subiectul Zilei 14 Iulie 2022
Realizator : ETNO TV