evenimente

Hramul Bisericii „Sfânta Maria” – Voluntari Pipera

Locație: Biserica Sfânta Maria Pipera

DATA: 7 & 8 septembrie 2025

În zilele de 7 și 8 septembrie 2025, la Biserica „Sfânta Maria” din Voluntari – Pipera, județul Ilfov, credincioșii au participat cu multă bucurie la hramul bisericii, prilejuit de marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului.

Evenimentul a fost marcat prin slujbe speciale de dezlegare a blestemelor de neam, aducând alinare și binecuvântare numeroșilor credincioși prezenți.

La Sfânta Liturghie și la slujbele din aceste zile au participat nu doar preoții bisericii, ci și ierarhi și slujitori din mai multe țări creștine. Printre oaspeți s-a numărat și Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, împreună cu alți ierarhi care au ales să fie aproape de comunitatea noastră prin rugăciune și comuniune.

Programul desfășurat:

  • 7 septembrie – slujba de liturghie și citirea dezlegărilor mari pentru blestemele de neam.

  • 8 septembrie – marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului.

În cuvântul de învățătură, părintele Emilian Prodan a subliniat că Nașterea Maicii Domnului reprezintă „un prilej de renaștere sufletească pentru fiecare credincios, o chemare la rugăciune și la unitate în familie și în comunitate”.

Un prilej de bucurie și comuniune

Zilele hramului au adus împreună sute de credincioși, întărind legăturile de credință și comunitate. Atmosfera a fost una de rugăciune, emoție și recunoștință, întregită de prezența ierarhilor și a invitaților.

Sărbătoare arhierească în Muntenegru

Locație: Čevo, Muntenegru

DATA: 8 iunie 2025

Duminică, 8 iunie 2025, în localitatea Čevo (Muntenegru), a avut loc o frumoasă și emoționantă sărbătoare religioasă prilejuită de hramul Sf. Nicolai, dar și de aniversarea a șase ani de la hirotonia arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Boris, Arhiepiscop de Cetinje și Mitropolit de Muntenegru.

Slujba Sfintei Liturghii Arhierești a fost oficiată în biserica locală de către Înaltpreasfinția Sa împreună cu un sobor de arhierei și preoți, în prezența credincioșilor adunați cu evlavie pentru acest moment deosebit din viața Bisericii Ortodoxe Muntenegrene.

Printre invitați, s-a numărat și Părintele Emilian Prodan, Vicar Eparhiot, care a fost prezent la eveniment în cadrul unei vizite oficiale desfășurate la invitația Sfântului Sinod.

În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele Emilian a subliniat importanța comuniunii în rugăciune și a legăturii vii dintre cele două popoare ortodoxe: poporul român și poporul muntenegrean. Prezența sfinției sale a fost un semn vizibil al prieteniei frățești care unește cele două Biserici și al dorinței de cooperare duhovnicească între ele.

„Dumnezeu să vă binecuvânteze!” – a transmis părintele Emilian, adresându-se ierarhilor, clerului și credincioșilor prezenți.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească și un moment festiv organizat în apropierea bisericii, marcând cu bucurie această aniversare importantă pentru Mitropolitul Boris și pentru întreaga Biserică Ortodoxă Muntenegreană.

Rugăciuni de dezlegare cu Părintele Emilian

Locație: Paraclisul Sfintei Cecilia – Strada Mihai Viteazul nr 15, Gherla, Cluj

DATA: 29 Mai 2025

Dragi credincioși,

Vă invităm cu drag Joi, 29 mai, începând cu ora 11:00, la Paraclisul Sfintei Cecilia, Gherla, Cluj, pentru a lua parte la slujba Înăării Domnului, ce va fi precedată de Sfânta Liturghie și ulterior citirea moliftelor pentru dezlegarea blestemelor de neam. 

Vă așteptăm cu inimile deschise într-un cadru de rugăciune și liniște, pentru a primi luminare sufletească și binecuvântare.

Rugăciuni de dezlegare cu Părintele Emilian

Locație: Biserica Sfânta Maria Voluntari – Pipera

DATA: 25 mai 2025

Cu prilejul acestei zile binecuvântate, mii de pelerini din întreaga țară s-au adunat la Biserica „Sfânta Maria” din Voluntari–Pipera, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie, urmată de rugăciuni de dezlegare.

Sărbătoarea a fost marcată de prezența unor distinși oaspeți: Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Boris, alături de o numeroasă delegație de preoți. 

Deși erau anunțate ploi pe tot parcursul zilei și dimineața deja ploua, părintele Emilian a cerut ajutorul Sfinților ca ploaia să înceteze. La doar câteva minute după, ploaia s-a oprit și a ieșit soarele, iar toți cei de față s-au minunat înțelegând cât de mare este Dumnezeu.

A fost foarte interesant faptul că, la o distanță de nici 500 m de Sfânta Biserică, ploua în rafale, iar în curtea bisericii noastre ieșise soarele și nu mai ploua deloc.

Mulțumim tuturor credincioșilor care au fost prezenți la acest eveniment deosebit și care, prin rugăciune, evlavie și bună rânduială, au contribuit la frumusețea și buna desfășurare a acestei zile binecuvântate.

Prezența numeroasă și rugăciunea comună au fost o mărturie vie a credinței și unității noastre în Hristos, spre bucuria Bisericii și a tuturor celor care slujesc cu dragoste poporul binecredincios.

Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia osteneala și să vă dăruiască pace, sănătate și binecuvântare în toate!

Slujbă de ipopsifiere

Locație: Paraclisul Sfintei Cecilia, Gherla, jud. Cluj

DATA: 23 mai 2025

În data de 23 mai 2025, la Paraclisul Sfintei Cecilia și al Sfintei Aura din orașul Gherla, județul Cluj, a avut loc slujba de ipopsifiere (chemare la arhierie) a părintelui arhimandrit Nicolae. Sfinția sa a fost ales Episcop titular al Stavropighiei Ortodoxe din Ucraina, unde va păstori credincioșii de origine muntenegreană și ucraineană.

La slujba de sfințire au participat mai mulți episcopi și membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, însoțiți de o numeroasă delegație de preoți veniți din Muntenegru, sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Boris. Aceștia au fost întâmpinați de părintele Emilian Prodan, Vicar Eparhiot al Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România.

Slujba de hirotonie întru arhiereu a noului episcop ales va fi săvârșită în data de 25 mai 2025, la Stavropighia Bisericii Ortodoxe a Muntenegrului, în Biserica Sfânta Maria din Voluntari–Pipera, județul Ilfov, începând cu ora 10:00.

Rugăciuni de dezlegare cu Părintele Emilian

Locație: Biserica Sfânta Maria Voluntari – Pipera

DATA: 25 mai 2025

Dragi credincioși,

Vă invităm cu drag duminică, 25 mai, începând cu ora 11:00, la Biserica Sfânta Maria, pentru a participa la rugăciuni speciale de dezlegare de farmece.

Este un prilej de întărire duhovnicească, un timp de rugăciune profundă în care sufletele noastre pot găsi pace, eliberare și binecuvântare.

Vă așteptăm cu inimile deschise la bisericuța noastră, într-un cadru de rugăciune și liniște, pentru a primi luminare sufletească.

Pelerinaj și rugăciune la Paraclisul Sfintei Cecilia

Locație: Paraclisul Sf. Cecilia, Gherla, Jud. Cluj

DATA: 27 martie 2025

Pe 27 martie, delegația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene a fost prezentă la Paraclisul Sfintei Cecilia din orașul Gherla, județul Cluj. Evenimentul a adunat pelerini din întreaga țară, veniți cu evlavie pentru a se închina la moaștele Sfintei Cecilia și pentru a participa la Sfânta Liturghie.

Într-o atmosferă solemnă, am trăit momente de profundă trăire duhovnicească, iar împărtășirea preoților din altar a adus și mai multă lumină acestei zile binecuvântate.

Vizită la Mănăstirea Nicula, județul Cluj

Locație: Mănăstirea Nicula

DATA: 26 martie 2025

Pe 26 martie, delegația Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, împreună cu reprezentanții Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România, a avut bucuria de a fi prezentă la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, un loc binecuvântat de Dumnezeu și de Maica Domnului.

Această vizită a fost un prilej de comuniune și de îmbogățire spirituală, în care am descoperit istoria și frumusețea acestei mănăstiri. Le mulțumim părinților transilvăneni pentru dragostea frățească și pentru că ne-au fost ghizi în descoperirea bogatei tradiții a Mănăstirii Nicula.

Rugăciuni de dezlegare cu părintele Emilian

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 22 martie 2025

Pe 22 martie, la Biserica Sfânta Maria din Pipera – Voluntari, ne-am adunat cu sufletele pline de credință, alături de numeroși credincioși, pentru a trăi împreună momente de rugăciune și binecuvântare. A fost o zi de comuniune sufletească, în care am căutat liniștea și întărirea duhovnicească, simțind cu toții puterea credinței care ne unește.

Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și au împărtășit cu noi aceste clipe! Fie ca binecuvântarea și pacea să rămână în inimile noastre!

Vizita oficială a Mitropolitului Bisericii Ortodoxe Muntenegrene în America la Congregatia CPC – Strângere de fonduri pentru construirea unei biserici

Locație: New York

DATA: 01 martie 2025

Biserica Ortodoxă Muntenegreană (CPC) din New York a organizat o cină de strângere de fonduri pentru a aduna resurse necesare construirii sau achiziționării unei biserici. Aceștia reamintesc că anul trecut a fost înființată Parohia Bisericii Ortodoxe Muntenegrene din New York, a cărei activitate a fost oficial înregistrată în statul New York. Acest eveniment important a reunit muntenegreni și prietenii lor, iar celor prezenți li s-a adresat cu un discurs adecvat Mitropolitul Muntenegrului, Boris.

Crearea condițiilor pentru construirea sau achiziționarea unei biserici, care să fie un loc de întâlnire pentru ortodocșii muntenegreni și prietenii lor, nu este doar o necesitate pentru mulți credincioși din New York, ci și o dovadă a conștiinței lor spirituale și a importanței tradiției, în care doresc să-și crească copiii și generațiile viitoare.

IPS Boris în vizită în New York, Statele Unite ale Americii

Locație: New York

DATA: 26 februarie 2025

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Boris, aflat în vizită pastorală în America, a fost primit cu bucurie de comunitatea muntenegreană și de românii din New York. În discursul Înaltpreasfinției Sale, a amintit și de prețuirea pe care o are față de pelerinii credincioși ortodocși români, care vizitează bisericile noastre, venind să se închine la sfintele moaște.

Numirea în funcția de paroh a Pr. Stafie Vasile

Locație: Paraclisul Sf. Cecilia din Gherla, Jud. Cluj

DATA: 27 februarie 2025

La Paraclisul Sfânta Cecilia din Municipiul Gherla, județul Cluj, a avut loc un moment de mare însemnătate pentru comunitatea noastră: instalarea în funcția de paroh a Părintelui Vasile Stafie. Acest moment marchează o nouă pagină în istoria Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegreu din România. Părintele Emilian a urat o ședere frumoasă și comuniune cu toți confrații noștri preoți.

✝️ 2 februarie 2025 – O zi de rugăciune cu pelerini care au venit din toată țara la biserica Sfânta Maria.
Fie ca fiecare rugăciune să vă întărească în credință!
Mulțumim părintelui Emilian pentru îndrumare și tuturor pelerinilor pentru prezența lor! 🙏🏼

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 2 februarie 2025

✝️ 30.01.2025 – La Paraclisul Sfânta Cecilia din Gherla, județul Cluj, s-a oficiat slujba de dezlegare cu prilejul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur.
Fie ca binecuvântarea lor să ne întărească în rugăciune și fapte bune! 🙏🏼

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 30 ianuarie 2025

Fie ca Sfânta Muceniță Agnia să ne lumineze sufletele! 🙏🏼
“O, curajoasă mielușea, Sfântă Agnia, inima ta era atât de înflăcărată de focul dragostei dumnezeiești, încât nici chinurile rugului și nici ademenitoarele plăceri necurate, prin care vrăjmașii tăi căutau să te piardă, nu te-au atins și n-au putut pângări curata ta dragoste. Pentru aceasta, te rugăm, mijlocește la Domnul ca să alunge din inimile noastre orice licărire de iubire deșartă și să ne aprindă în inimi focul dragostei, pe care Iisus, Mântuitorul sufletelor noastre, a venit să-l arunce pe pământ.
Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 21 ianuarie 2025

O zi de rugaciune la Biserica Sfânta Maria din Voluntari Pipera, împreuna cu părintele Emilian. A fost serbată Sfânta Agnia vindecătoarea bolilor fără de leac.

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 19 ianuarie 2025

O zi de rugaciune la Biserica Sfânta Maria din Voluntari Pipera, împreuna cu părintele Emilian. A fost serbată Sfânta Agnia vindecătoarea bolilor fără de leac.

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 19 ianuarie 2025

Sfântul Mucenic Bonifatie – alungătorul de patimi și ajutătorul celor deznădăjduiți

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 19 decembrie 2024

14 decembrie 2024 – Credincioși din toate colțurile țării s-au adunat cu inimile deschise la Biserica Sfânta Maria din Voluntari, pentru a participa la un moment spiritual profund. Într-o atmosferă de rugăciune și comuniune, am înălțat gânduri de pace, iubire și speranță pentru izbăvirea de necazuri a celor prezenți și a celor care din binecuvântate pricini nu au putut fi de față.
🙏 Rugăciunea noastră comună ne-a unit sufletele și ne-a amintit de puterea credinței și a solidarității. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această zi specială, dar și autorităților de stat prezente. Fie ca pacea și binecuvântarea să fie cu noi toți!

 

Locație: Biserica Sf. Maria Pipera Voluntari

DATA: 14 decembrie 2024

pentru mai multe informații

contactează-ne

Adresă:

Str. Mihai Viteazu, Nr. 15, Gherla, jud. Cluj

VICARIATUL MITROPOLIEI ORTODOXE MUNTENEGRU DIN ROMÂNIA

📧 ADRESĂ  DE CORESPONDENȚĂ: Biserica Sfânta Maria, str. Aleea Freziilor, nr.10, Voluntari, jud. Ilfov

ВИКАРИЈАТ ЦРНОГОРСКЕ ПРАВОСЛАВНЕ МИТРОПОЛИЈЕ У РУМУНИЈИ

© 2024 VICARIATUL MITROPOLIEI ORTODOXE MUNTENEGRU DIN ROMÂNIA